Tradiţie şi modernism
Descrierea gospodăriei
ViaÅ£a ţăranilor s-a desfăşurat de-a lungul timpului în cadrul celor două cercuri concentrice:satul ÅŸi gospodăria numită ÅŸi stătut.
Înscriindu-se în tipul de aÅŸezări specifice MaramureÅŸului, satul OnceÅŸti a evoluat pornind de la un nucleu iniÅ£ial VATRA SATULUI, care, prin înmulÅ£irea populaÅ£iei, s-a extins, ocupând văile din jur, gospodăriile fiind dispuse pe firul principalelor drumuri. Gospodăriile onceÅŸtenilor sunt situate în marea lor majoritate de-a lungul drumului judeÅ£ean DJ 186 dar ÅŸi pe uliÅ£ele secundare. În principiu OnceÅŸtiul este o localitate de tip “sat adunat “. Gospodăriile situate de-a lungul ÅŸosele paralel cu Iza, dau aspectul de sat adunat, în porÅ£iunile dinspre deal de la capătul uliÅ£elor sunt ÅŸi gospodării care aduc o notă de “sat risipit“.
Ceea ce impresionează în gospodăriile onceÅŸtene este, ordinea ÅŸi curăţenia. În general gospodăriile sunt orientate înspre ÅŸosea, ieÅŸirea la drum fiind în multe cazuri destul de îngustă incluzând casa ÅŸi o alee de trecere cu căruÅ£a. Majoritatea gospodăriilor formate din casă, grajd ÅŸi alte anexe sunt de ”tip vagon“ având construcÅ£iile aÅŸezate liniar dinspre stradă înspre grădină.
Acest aspect se datorează în mare parte unei tradiÅ£ii respectate cu sfinÅ£enie, ÅŸi anume dacă într-o familie se nasc băieÅ£i, părinÅ£ii sunt obligaÅ£i să-i construiască casă proprie fiecărui băiat. Se spune că băieÅ£ii se nasc “cu numărul de casă în mână“. Multe grădini au fost împărÅ£ite longitudinal între fraÅ£i ajungându-se la actualul aspect al satului aceasta ÅŸi datorită faptului că în cei 45 de ani de comunism era aproape imposibil de construit pe terenurile considerate extravilane.
Gospodăria ţărănească din OnceÅŸti se înscrie în general în tipologia gospodăriilor maramureÅŸene. Casele vechi din lem poartă amprenta veacurilor care au trecut ÅŸi la care au rezistat rămânând ca un simbol al statorniciei. Intrând pe poarta unei asemenea gospodării, simÅ£im vibraÅ£iile veacurilor ce s-au scurs ÅŸi aroma lemnului învechit ÅŸi valoros prin însăşi vârsta sa.
Casa este dovada importanÅ£ei de care s-a bucurat din partea celor ce o locuiau, de aceea pe lângă funcÅ£ionalitate s-a avut în vedere ÅŸi aspectul estetic care vine în armonie cu natura înconjurătoare ÅŸi cu firea localnicilor. Casa ţărăneasca era formată din două camere separate prin tindă. Din tindă se intră în cele două camere ÅŸi în camera situată înspre apus, de asemenea tot din tindă, o scară solidă din lemn făcea legătura cu podul casei. Casa mai cuprindea ÅŸi o ÅŸatră care putea să fie doar în partea din faţă sau ÅŸi pe părÅ£ile laterale.
AcoperiÅŸul este “în patru ape“ destul de înalt, mult mai înalt la cele mai vechi case. Åžindrila de pe acoperiÅŸ se schimbă la un interval de 20-30 de ani. Îmbinarea bârnelor este făcută în sistemul “coadă de rândunică”. Majoritatea caselor de lemn din OnceÅŸti sunt din lemn de stejar, OnceÅŸtiul aflându-se în zona stejarului.
Faptul că majoritate elementelor gospodăriilor tradiÅ£ionale erau din lemn inclusiv gardul care împrejmuia gospodăria ÅŸi faptul că trebuiau înlocuite sistematic oferea gospodarului o activitate continuă în special în sezonul extra agricol.
Două din casele de lemn de la OnceÅŸti impresionează în mod deosebit, este vorba despre casa de lemn a lui Rodneanu de la nr. 270, casă de stejar cu bârne foarte late ce provin de la o fostă biserică ÅŸi a căror vârstă depăşeÅŸte 200 de ani ÅŸi o mică casă de doar câÅ£iva metri pătraÅ£i locuită, situate pe uliÅ£a bătrână, casă care cu siguranţă este una din cele mai mici case tipic maramureÅŸene locuite încă de o bătrână care ÅŸi ea este foarte în vârstă. Chiar în centrul satului sunt câteva gospodării complet tradiÅ£ionale cu case ce impresionează prin arhitectura lor ÅŸi prin amenajarea gospodăriei.
Mărimea caselor ÅŸi numărul de camere care putea ajunge la patru, depindeau de puterea economică ÅŸi de rangul familiei. Oricât ar fi de mică gospodăria, ne impresionează gardul acesteia împletit “în spic“ din tufe de alun având un acoperiÅŸ din ÅŸindrile de lemn.
Poarta maramureÅŸeană,din lemn, frumos încrustată de adevăraÅ£i maeÅŸtrii ai sculpturii este aÅŸezată la intrarea în gospodărie pentru a marca teritoriul gospodarului. Dintre motivele ce apar pe porÅ£ile OnceÅŸtene cele mai frecvente sunt: funia vieÅ£ii, rozete, motivul soarelui, dintele de lup, pomul vieÅ£ii, stejarul ÅŸi mai nou stema României precum ÅŸi alte motive. Vechile porÅ£i aveau trei stâlpi sculptati, porÅ£ile mai noi au 5 stâlpi sculptaÅ£i.
Poarta este arcul de triumf al ţăranului, fiecare trecere pe sub poartă, fie că e ieÅŸire la muncă sau reîntoarcerea de la câmp este o mică victorie. Poarta reprezintă ÅŸi nobleÅ£ea familiei, familiile înstărite având porÅ£i masive pe când familiile mai modeste având porÅ£i mai cochete.
Grajdul pentru animaleeste o construcÅ£ie simplă având în principiu ÅŸura în centru ÅŸi două încăperi laterale. Una din încăperi avea destinaÅ£ie pentru vaci ÅŸi cai iar cealaltă este destinată pentru oi sau porci. PorÅ£ile unor ÅŸuri sunt sculptate sau au decoraÅ£iuni din lemn. Gunoiul de grajd este aruncat afară printr-o mică deschidere practicată în peretele grajdului. Grajdul pentru vaci ÅŸi porci este podit cu scânduri groase din lemn rezistent la apă, cel mai indicat fiind lemnul de arin.
În ÅŸură pe lângă fân se mai pâstrează unelte agricole:greble, furci, coase, dar ÅŸi căzile pentru fermentat fructe, aici fiind ferite de acÅ£iunea directa a razelor solare. Åžura comunică cu cele două încăperi laterale prin două obloane ce se închid cu un vârtej din lemn. Åžura era podită în trecut servind ÅŸi pentru treierarea grâului ÅŸi ovăzului folosind un instrument numit “imblaciu“.
Tot în trecut, ÅŸurile podite din centrul satului, erau locul unde se organiza ”jocul la ÅŸură“, copiii privind perechile de jucători de pe marginea “podului ÅŸurii”. Åžura ÅŸi grajdul este una din cele mai interesante construcÅ£ii gospodăreÅŸti, ilustrând creÅŸterea vitelor ca principală acivitate a locuitorilor.
O anexă a grajdului o constituie coteţele pentru porci şi coteţul pentru găini.
ColeÅŸnaeste aÅŸezată de obicei pe partea laterală a casei ÅŸi are ca utilitate păstrarea lemnelor pentru foc, a carului ÅŸi agregatelor pentru arat. Multe coleÅŸne par o colecÅ£ie de antichităţi datorită obiectelor ÅŸi uneltelor vechi păstrate aici. În coleÅŸna este nelipsit butucul ÅŸi securea pentru tăiat lemne. ColeÅŸna este nelipsită din gospodăria fiecărui ţăran indiferent de starea lui socială.
În multe gospodării, datorită faptului că în timpul verii, coleÅŸna este goală nefiind lemne, ea este folosită ca bucătărie de vară în aer liber, prin instalarea aici a unui “spor” din tablă sau a unui cuptor zidit care este folosit în perioada caldă. Ca sistem constructiv, coleÅŸna diferă de celelalte construcÅ£ii din gospodărie. ConstrucÅ£ia se sprijină pe patru stâlpi, doi înalÅ£i în faţă ÅŸi doi mai scurÅ£i în spate. Stâlpii sunt legaÅ£i prin cununi puternice. AcoperiÅŸul poate fi dintr-un singur plan sau în două ape.
Un element pitoresc al gospodăriei îl constituie cuptorul pentru copt pâineconstruit de meÅŸteri pietrari ÅŸi în care ori de câte ori se aprinde focul în cuptor constituie un element de bucurie pentru întreaga familie. Cuptorul era folosit doar de famili dar în multe cazuri mai mulÅ£i vecini foloseau acelaÅŸi cuptor în special cu ocazia unor sărbători religioase importante.
Åžoprul pentru fân,este o construcÅ£ie simplă ÅŸi ingenioasă, patru stâlpi având lungimea de 7 metri, prinÅŸi în partea de sus ÅŸi de jos. AcoperiÅŸul uÅŸor, este mobil datorită unor găuri practicate în cei patru stâlpi. Găurile practicate în stâlpi cu ajutoru unor cuie de lemn permit fixarea acoperiÅŸului la înălÅ£imea dorită. În zilele de vară sau în nopÅ£ile calde ÅŸoprul cu fân este un loc exotic pentru un pui de somn sau pentru siestă. În gospodării există unul sau mai multe ÅŸopruri în funcÅ£ie de cantitatea de fân de care dispune gospodarul. Multe ÅŸopruri sunt construite pe dealuri oferind peisajului un aspect pitoresc ÅŸi un loc de popas.
O construcÅ£ie cu adevărat specială este coÅŸul pentru mălaiîmpletit din alun sau mai nou construit din leÅ£uri de lemn. CoÅŸul are o formă trapezoidală cu baza mare în sus ÅŸi cu baza mică în jos. Introducerea mălaiului se face prin ridicarea acoperiÅŸului sau printr-o mică uşă situată în partea de jos a coÅŸului.
Un alt element al gospodăriei îl constituie staulul oilor prezent, în trecut, în fiecare gospodărie, azi în OnceÅŸti mai există doar câteva zeci de familii care deÅ£in oi.
Noile construcÅ£ii sunt zidite din materiale moderne având o arhitectură de import care nu are nimic comun cu tradiÅ£ia ÅŸi arhitectura locală. Din păcate lipsa unei culturi despre arhitectura locală ÅŸi lipsa unei încurajări a arhitecturii locale la nivel înalt, duce la schimbarea rapidă a specificului local ÅŸi la pierderea unei mari valori. Casele noi sunt construite pe două sau trei nivele având un interior modern care include una sau mai multe băi, un living mare, dormitoare, bucătărie. Noul a pătruns cu repeziciune, necontrolat ÅŸi nu este peste tot însoÅ£it de armonia specifică.
Interiorul ţărănesc
În casa nouă oamenii au găsit loc ÅŸi pentru mobilierul, ruda de zestre, cergi ÅŸi covoare, adunate prin munca unui mare ÅŸi de ani. Apogeul decorării camerelor în stil tipic maramureÅŸan a fost atins în anii 1965-1980 când aici a înflorit o adevarată industrie a Å£olurilor, cergilor, ÅŸtergarelor ÅŸi feÅ£elor de masă. LocuinÅ£a tradiÅ£ională cuprindea tinda, camera de locuit ÅŸi o a doua cameră amenajată special în general nelocuită.Camera de locuit avea într-un colÅ£ masa, în opoziÅ£ie cu masa pe diagonală era amplasat cuptorul. De obicei colÅ£ul unde era amplasată masa cuprindea două laiÅ£i dintre care una era simplă iar una cuprindea lada de zestre. Paturile cu picioare înalte erau aÅŸezate liniar lângă unul din pereÅ£i. Deasupra paturilor atârna ruda de zestre. Împodobirea unei ruzi presupune o adevarată artă cu respectarea unor anumite reguli. Ruda cuprinde cergi din lână, cearÅŸafuri de pat lucrate la război în casă (lipideuri), Å£oluri, ÅŸtergare ÅŸi în partea superioară se puneau perini având săcuÅ£ul de pernă cu o faţă special brodată cu motive florale. Sub ruda pe perete se fixa un Å£ol mare din lână. Aceste Å£oluri de o frumuseÅ£e deosebită sunt foarte rare azi.
Este interesant de studiat motivele de pe vechile Å£oluri onceÅŸtene, multe din ele ajunse pe mâna turiÅŸtilor din diferite ţări mai puÅ£in în România.
Motivele străvechi exprimă o mare bogăţie de sentimente, un deosebit gust estetic decurgând din legătura ce există între viaţă ÅŸi artă. CompoziÅ£ia este pe baza de romb cu o bogată cromatică vegetală dominate de viÅŸiniu, roÅŸu, nuanÅ£e de galben, brun, albastru ÅŸi violet. Stilul geometric predomină, motivele geometrice cele mai frecvente sunt romburile, zig-zagurile, spirale, rozete, motive florale, motivul bradului ÅŸi ceea ce este specific maramureÅŸului, motivul catanelor, reprezentând un ÅŸir de oameni ce se Å£in de mână. SpecialiÅŸtii în domeniu susÅ£in că acest motiv apare doar în ţările Baltice ÅŸi în Scandinavia fiind o a doua similitudine cu nordul Europei după forma turlelor bisericilor din lemn.
Geometrismul ÅŸi stilizarea este specifică Å£olurilor onceÅŸtene. Dacă familia era numeroasă, laiÅ£ile puteau fi folosite ÅŸi pentru dormit. În apropierea cuptorului se găsea întotdeauna podiÅŸorul.
O a doua cameră amenajată special ÅŸi nelocuită cuprindea Å£oluri pe pereÅ£i, ruda, o masă având o faţă de masă special brodată, de grindă atârnau hainele de sărbătoare.
Portul
Portul popular se dovedeÅŸte a fi o adevărată ÅŸi preÅ£ioasă mărturie a identităţii culturale a maramureÅŸanului atât pentru zona pe care o reprezintă, cât ÅŸi pentru satul său. Acesta nu difera prea mult de portul celorlalte zone ale MaramureÅŸului. Portul onceÅŸtenilor e structurat pe categorii: portul copiilor, al adolescenÅ£ilor, feciorilor ÅŸi fetelor, al oamenilor căsătoriÅ£i, al bătrânilor, portul ceremonial ÅŸi portul “de tătezâlele”.
Portul bărbatescse compune din “cuÅŸmă”, “clop”, “cameşă”, ”t’eptari”, ”sfetăr”, ”cojoc”, ”lecrec”, ”guba”, ”găt’ii”, “cioarici”, ”ciorapi de lână”, ”opinci”, ”cisme”, ”bocanci” ÅŸi “curea lată”. “CuÅŸma” ,” guba”, “cioarecii” sunt specific iernii. În cadrul portului ceremonial se adugă traista scump, cojoc înflorat ÅŸi ornate cu oglinzi, man’ecari alese. Copiii ÅŸi feciorii îÅŸi înstruÅ£au “clopurile” ÅŸi “cuÅŸmele” cu flori naturale (asparagus, busuioc). Ciobanii poartă o pălărie din postav unsă cu seu.
Portul femeiescse compune din “pânzătură” (folosită pentru a acoperi capul) colorată din stamburi. În jurul gâtului fetele purtau mai demult “zgârdan”- o bentiţă din mărgele lucrată artistic. CămaÅŸa prezintă o gură mică numită “guriţă”. Extremităţile mânecilor au încreÅ£ituri numite “pogmate” cu broderii albe sau cu alte culori discrete.
Poalele cămăşilor au “colÅ£i”. Peste cămăşi, femeile se încing cu “zadii”, două feÅ£e dreptunghiulare făcute din lână, cu fond negru ÅŸi dungi roÅŸii orizontale. Sub zadii, femeile poarta “stan”.
Frecventă azi e “sumna”, confecÅ£ionată din CaÅŸmir sau din stamburi. De sărbători, fetele ÅŸi nevestele tinere poartă cojoc cu franjuri, flori ÅŸi oglinzi. În zilele obiÅŸnuite poată “te’ptare”. Când e frig se poartă “lecrec “ din lână, negru sau alb. În picioare se purtau opinci.
Demult, fetele tinere purtau “zgardă scumpă” din monede de argint. Ca podoabă a capului, fetiÅ£ele purtau cercei din aur iar miresele în cadrul ceremoniei de nuntă, cununa de mireasă. La înmormântări îÅŸi desfac părul ÅŸi îÅŸi pun “pânzături“ negre. De obicei, femeile îÅŸi poartă părul prins în două cozi împletite, prinse în mijlocul capului.
În zilele de sărbătoare, toată lumea “se preumblă” iâîmbrăcată în straie de sărbătoare, un adevărat spectacol. În zilele de lucru, portul e simplu, fără podoabe.
Ca accesorii la port sunt purtate “traistele” ÅŸi “desagii” care au diferite întrebuinţări. Traistele de sărbătoare sunt confecÅ£ionate din lână în pătrăţele albe ÅŸi negre.
Portul e vesel, cu aspect de prospeţime şi voiciune, potrivindu-se cu tinereţea, cu optimismul, cu dorul de viaţă şi cu sufletul poporului.