Istoricul localităţii
Varalya (Å£inutul de sub cetate),vechea denumire medievală a localităţi OnceÅŸti ÅŸi a catorva sate din jur are o istorie ce se pierde în negura timpului. Anonim azi în multe privinÅ£e, OnceÅŸtiul este binecunoscut istoricilor, numele localităţii fiind presărat prin filele tratatelor de istorie sau a sălilor de muzee. Aici a existat o vieÅ£uire continuă, începând cu populaÅ£iile preistorice, epoca bronzului, perioada dacică, perioada feudală ÅŸi până în zilele noastre.
Păşunile bogate, existenÅ£a unor surse de apă minerală, excelentul drum de comunicare reprezentat de lunca Izei, pădurile masive din jur cu vânat din abundenţă, prezenÅ£a peÅŸtilor din apa Izei, au constituit o puternică atracÅ£ie pentru populaÅ£iile preistorice.
AceleaÅŸi pietre care le călcăm vara pe marginea râului au fost călcate cu mii de ani în urmă de talpa desculţă a unor cete preistorice din perioada pietrei cioplite. Dovadă în acest sens stau mărturie colecÅ£ia de pietredin perioada neoliticului, pietre găsite din sus de podul Izei de către dr.Tiberiu Circa. Cele 13 piese (răzuitoare din piatră, dălÅ£i) provin de la sfârÅŸitul paleoliticului ÅŸi începutul neoliticului. Întreaga colecÅ£ie se află în sala Muzeului de Istorie ÅŸi Naturale Sighetu MarmaÅ£iei. Vechimea lor se estimează a fi în jur de 9000 de ani.
Cele trei săbii de bronzdin perioada bronzului târziu, de o inestimabilă valoare istorică ÅŸi artistică, găsite întâmplător în cimitirul satului în timpul săpării unui mormânt, atestă continuitatea locuirii acestui Å£inut ÅŸi în această perioadă. După valoarea lor ÅŸi modul cum sunt lucrate, specialiÅŸtii susÅ£in că aceste săbii (cele mai valoroase piese ale muzeului sighetean) au aparÅ£inut unei căpetenii războinice. Vechimea lor este de aproximativ 4000-5000 de ani.
Urmele aÅŸezării dacice de pe vârful „Măgura„datează din secolul I înainte de Cristos. Prin forma sa ÅŸi prin structura sa geologică, dealul Cetăţuia de formă conică se aseamănă cu alte locuri din Å£ară unde au rămas urme ale locuirii dacice. Forma conică a dealului ÅŸi prezenÅ£a în vârf a unei peÅŸteri de 9 metri lungime, au făcut ca „Cetăţuia„ să fie un loc ideal din punct de vedere strategic, dominând peisajul din jur ÅŸi putând fi uÅŸor de apărat din orice direcÅ£ie. La poalele dealului curge apa Văii Cetăţii cu un debit constant tot timpul anului, iar în apropiere se află dealul „Măgura„ (toponim de origine dacică).
Studii ÅŸi cercetări au fost întreprinse aici, în anul 1965 de către o echipă condusă de renumitul istoric H. Daicoviciu. Reluarea cercetărilor în zilele noastre folosind tehnici moderne ar dezlega multe mistere ascunse în inima acestui deal.
AÅŸezarea dacică de la OnceÅŸti se află departe de marile centre dacice din sud–vestul Transilvaniei ÅŸi a fost prima aÅŸezare dacică descoperită pe teritoriul MaramureÅŸului.Datarea cu mare precizie a perioadei în care a fost locuită Cetăţeaua este dificilî.
Este foarte posibil ca vechea vatră a localităţii Oncesti să fi început chiar de la Cetăţeaua ÅŸi treptat localnicii, odată cu dezvoltarea agriculturii, în căutarea de terenuri mai bune, să-ÅŸi fi construit locuinÅ£ele tot mai la vale, ajungându-se la actuala poziÅ£ie. Există multe terenuri nu departe de Cetăţeaua, care în urmă cu nu mai mult de 60 de ani, erau terenuri arabile, azi fiind fâneÅ£e sau păşuni. Bătrânii satului îÅŸi reamintesc că în acea zonă erau numeroase gospodării ţărănesti.
Din graiul dacilor au rămas până azi denumiri de locuri: Măgura, Grui, La zezurime, precum ÅŸi cuvinte folosite frecvent în limbajul local: grumaz, custură, varză, zezure, branză. Se presupune că Å£ipuriturile ÅŸi strigăturile caracteristice jocului din MaramureÅŸul istoric ÅŸi prin urmare ÅŸi din OnceÅŸti sunt o moÅŸtenire de la daci.
Dintre popoarele migratoare care au traversat MaramureÅŸul, în drumul lor, logobarzii, bastarzii, celÅ£ii, sarmaÅ£ii, ungurii ÅŸi slavii au lăsat influenÅ£e asupra populaÅ£iei locale. Cu ani în urmă, se puteau vedea în cimitirul satului vechi cruci din lemn năpădite de ani ÅŸi de licheni, cruci de model celtic.
Perioada medievală a localităţii OnceÅŸti este binecunoscută datorită numeroaselor documente ÅŸi se pare că a fost o perioadă de glorie. Istoria feudală a OnceÅŸtiului se împleteÅŸte cu istoria MaramureÅŸului ÅŸi în special cu istoria Transilvaniei.
Aprigii înaintaÅŸi ai onceÅŸtenilor de azi s-au remarcat în bătălii purtate alături sau contra unor mari personalităţi ale istorie cum ar fi: Ludovic de Anjou, Matei Corvin, Åžtefan cel Mare, Maria Tereza ÅŸi probabil chiar contra lui Napoleon, grăniceri onceÅŸteni făcând parte din trupele austriece. Se pare că nobili din OnceÅŸti s-au bucurat de privelegii deosebite în comparaÅ£ie cu nobilii din alte sate.
Una dintre puÅ£inele vestigii feudale găsite în satele din zona MaramureÅŸului istoric ÅŸi care nu sunt de origine religioasă, este fundaÅ£ia turnului feudal de la OnceÅŸti.Din turn se putea supraveghea o întinsă zonă cuprinzând Mara, Cosăul, Valea Izei ÅŸi înspre răsărit Valea Stejarului ÅŸi CarpaÅ£ii MaramureÅŸului.
Ruinele turnului feudal care s-a suprapus peste vatra dacică, datează din secolul al XIII–lea ÅŸi se pare că au aparÅ£inut familiei Vancea. În 1238 Åžtefan Vancea devine cancelar regal iar în 1243 prim cardinal al Ungariei. Se presupune că în calitate de prim-cancelar al regelui Bela al IV-lea, Åžtefan Vancea ar putea fi mult disputatul „Anonimus”, autorul Cronicii maghiare.
Turnul feudal gros de 2,5m, cu latura de 7,5m este format din piatră prinsă cu mortar având temelia direct pe stânca masivă, deasupra intrării în grota adâncă de peste 9m. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme de ceramică feudală. Aceste urme au fost găsite pe platou ÅŸi în valul de apărare. Ceramica datează din secolul al XIV-lea, după părerea specialiÅŸtilor în domeniu.
În anul 1346 Bârsana se afla sub administrarea cnejilor din OnceÅŸti. În anul 1359, regele Ungariei Ludovic de Anjou pornit împotriva lui Bogdan, în drumul său înainte de localitatea Oncesti, îÅŸi astâmpăra setea dintr-o fântână aflată la marginea drumului, fântână care încă din 1411 figura sub numele de „Fântâna Craiului”, nume care se păstrează ÅŸi în prezent, fântâna având o apă deosebit de limpede ÅŸi rece. De asemenea, zona în care se afla fântâna se numeÅŸte ÅŸi în prezent „La Fântâna Craiului”. Din oastea regelui făcea parte ÅŸi Vanciuc din OnceÅŸti care mai târziu se va bucura de înalte favoruri regale.
În anul 1360Å¢inutul Varaliei figura în documente cuprinzând satele OnceÅŸti, NăneÅŸti ÅŸi Valea Stejarului, sate aflate împrejurul Cetăţelei fiind proprietatea lui Oancea fiul lui Lupu Stan. DescendenÅ£ii familiei Oancea care figurează în documentele scrise, sunt următorii: străbunicii familiei Coroiu - 1326, Vancea - 1366, NemeÅŸ - 1450, Danciu - 1469, Iura - 1508, Godja - 1634, DrăguÅŸ - 1642, Grigor - 1647.
În bătălia de la Baia,maramureÅŸenii participă alături de Matei Corvin, care a pus în miÅŸcare o oaste formată din 40.000 de luptători. La Baia în miez de iarnă, oastea maghiară s-a înconjurat cu un zid de căruÅ£e în care erau aÅŸezate tunuri. Regele era păzit de un nucleu de 200 de maramureÅŸeni printre care ÅŸi devotaÅ£i luptători din OnceÅŸti. Fiind în seara de Crăciun, oastea lui Åžtefan având doar 12.000 de luptători incendiază târgul din mai multe părÅ£i atacând tabara maghiară prin surprindere. Matei este grav rănit de trei săgeÅ£i, detaÅŸamentul de maramureÅŸeni reuÅŸeÅŸte să-l scoată ÅŸi să-l ducă la Tg.Neamt ÅŸi apoi la BraÅŸov.
La 17 septembrie 1469, Matei Corvin amintindu-ÅŸi de vitejia maramureÅŸenilor îl ridică la rangul de liber baron ÅŸi-l scoate de sub autoritatea comitatului pe Coroiu din OnceÅŸti ÅŸi pe fiul său Ioan ca urmare a vitejiei lor în lupta de la Baia contra lui Åžtefan cel Mare ÅŸi de asemenea, pe Gheorghe Avram. Acest privilegiu se acordă foarte rar ÅŸi numai pentru calităţi războinice excepÅ£ionale. Până la acea dată titlul de liber - baron l-au mai avut doar două persoane. Fiind în fruntea listei, tot ce este posibil ca Coroiu din OnceÅŸti să fi avut rolul principal în salvarea lui Matei Corvin, cel mai important rege al Ungariei. Se ÅŸtie că bătălia de la Baia a fost prima victorie a lui Åžtefan cel Mare după ce a ajuns pe tronul Moldovei. A fost una din numeroasele bătălii în care românii au luptat contra românilor.
În urma bătăliei, Åžtefan, drept pedeapsă, îÅŸi trimite o parte din trupe în MaramureÅŸ, nu se ÅŸtie dacă aceste trupe au ajuns pe Valea Izei până la OnceÅŸti.
Dieta din 1550 anulează titlul de liber baron a lui Coroiu, dar urmaÅŸii lui ÅŸi ai fiului său continuă să fie numiÅ£i după titlul câÅŸtigat.
În anul 1470o ultimă incercare a lui Matei Corvin împreună cu Petre Aron, de a-l înlocui pe Åžtefan, eÅŸuează după înfrângerea de la Obric.
În 1472, între Åžtefan cel Mare ÅŸi Matei Corvin are loc o înÅ£elegere, mijlocită de către Nicolae Dragffy, rudă a lui Åžtefan, care primeÅŸte donaÅ£ie regală moÅŸia de la OnceÅŸti, Valea Izei ÅŸi Valea superioară a ViÅŸeului.
În 1514nobilului Gheorghe de Oncesti i se confiscă moÅŸia pe motivul participării la revolta condusă de Gheorghe Doja. Nu departe de OnceÅŸti, la Ocna Åžugatag, ocnaÅŸii se revoltau în aceeaÅŸi perioadă, revolta lor fiind socotită de adepÅ£ii defunctului regim comunist, prima miÅŸcare muncitorească din Romania. Între anii 1685-1687, armata imperială austriacă ocupa MaramureÅŸul. StaÅ£ionarea îndelungată a armatei austriece a sărăcit populaÅ£ia până la os, mulÅ£imea de răzvrătiÅ£i s-a organizat în bande de haiduci.
La OnceÅŸti există în proprietatea unei familii o tavă metalică reprezentând un cavaler austriac, tava argintată este datată cu anul 1700. Este perioada de glorie a vestitului haiduc Pintea Viteazul a cărui zale, grea de aproximativ 10kg, poate fi văzută la biserica veche din BudeÅŸti. Această zale a fost îmbrăcată de către un maramureÅŸean, care a participat ladefilarea din 1929 de la Alba Iulia, defilare la care a fost prezent regele României.
În jurul anului 1700,din cauza staÅ£ionării armatei austriece, a fometei ÅŸi sărăciei provocate ÅŸi de câÅ£iva ani slabi în precipitaÅ£ii, un grup de locuitori din OnceÅŸti, în frunte cu Coroiu, pleacă în căutarea de terenuri mai roditoare. Ei se stabilesc
în apropiere de Baia Mare, înfiinÅ£ând actualul sat GroÅŸi. Este interesant de văzut dacă există o similitudine de nume între cele două localităţi.
De asemenea, după mărturiile celor mai în vârstă, există ideea că satul Nănesti a fost înfiinÅ£at tot de către familii din OnceÅŸti care s-au stabilit acolo având ca nucleu de pornire „UliÅ£a bătrână”, aflată la numai 0,5km de OnceÅŸti.
Cu timpul, numărul familiilor nobiliare s-a înmulÅ£it. Pentru a putea fi deosebiÅ£i, după un vechi obicei românesc, s-a adoptat ÅŸi un nume secundar de poreclă. Se ÅŸtie că din toată Transilvania, MaramureÅŸul istoric avea cel mai mare număr de titluri nobiliare.
În anul 1707 un număr de 823 de nobili români au depus juramânt de credinţă în favoarea lui Racoszy printre care ÅŸi numeroÅŸi nobili din OnceÅŸti. Fiind înfrânt, în cele din urmă, maramureÅŸenii au fost nevoiÅ£i să se supună împăratului. Este anul în care trupele lui Racoszy au incendiat celebra mănăstire de la Peri, bastionul vieÅ£ii spirituale religioase din nord-vestul zonei locuite de români. Această mănăstire a avut o lungă existenţă fiind zidită de voievodul Sas, fiul lui DragoÅŸ-Vodă, în anul 1368. Situată pe malul drept al Tisei, la o distanţă de 30 de km de OnceÅŸti, cu siguranţă că această mănăstire a constituit un loc de perelinaj pentru foarte mulÅ£i onceÅŸteni. Mănăstirea Peri avea jurisdicÅ£ie episcopală asupra unui mare Å£inut ce cuprindea: MaramureÅŸul, Sălajul, MediaÅŸul, Ciceul ÅŸi o parte din Bihor. Majoritatea oamenilor de ÅŸtiinţă români susÅ£in că primele texte în limba română au apărut datorită existenÅ£ei unei ÅŸcoli la această mănăstire. Mănăstirea a dat un mare număr de preoÅ£i amintiÅ£i în diplomele maramureÅŸene printre care ÅŸi Luca din OnceÅŸti. După incendierea mănăstirii în anul 1711 o parte din preoÅ£i s-au refugiat la Ieud unde au scris „Codicele de Ieud’’, prima scriere în limb română care se păstrează ÅŸi astzi.
În anul 1717are loc ultima invazie a tătarilor care mătura MaramureÅŸul venind dinspre Vest. Imensa oaste tătară, formată din 10.000 de tătari în frunte cu hanul Agiamet Gerei ÅŸi Colceag Aga ÅŸi având 12.000 de robi legaÅ£i în lanÅ£uri, după victoriile obÅ£inute în Ungaria, se îndreptă împreună cu o valoroasă pradă de război, dinspre Satu Mare înspre Sighetu MarmaÅ£iei ÅŸi apoi înspre Bârsana sosind aici în data de 2 septembrie. Între Bârsana ÅŸi Strâmtura, oastea tătară este atacată de către localnici care îi provoacă mari pierderi.
În zorii zilei de 4 septembrie, localnicii din Moisei conduÅŸi de preotul Popa Lupu, nimicesc oastea tătară. Au mai rămas în viaţă doar 2000 de tătari. La Bârsana, tătarii au abandonat copiii luaÅ£i prizonieri, majoritatea dintre ei au murit de frig ÅŸi foame, între Bârsana ÅŸi Sighetu MarmaÅ£iei, drumul lor trecând ÅŸi prin OnceÅŸti. DeÅŸi românii au obÅ£inut victoria, prada de război a fost luată de oastea maghiară venită ulterior ÅŸi care ÅŸi-a asumat toate meritele.
Începând cu anul 1731 MaramureÅŸul este anexat Ungariei iar în anul 1760 împărăteasa Maria Tereza renumită pentru frumuseÅ£ea ÅŸi temperamentul ei, înfiinÅ£ează garda personală a reginei compusă din 120 de nobili din care făceau parte ÅŸi nobili din OnceÅŸti. Numărul mare de funcÅ£ii obÅ£inute de onceÅŸteni în perioada medievală este o dovadă a valorii, caracterului puternic, loialităţii ÅŸi mândriei acestor locuitori. Perioada medievală a fost pentru onceÅŸteni una care a rămas puternic conturată în istorie.
Redăm o parte din funcţionarii superiori ai Maramureşului, personalităţi născute la Onceşti.
Viceconţi: Ioaneş Iura de Oncesti - 1707
Pretori: Danciu de Onceşti - 1421, Ilie Danciu de Onceşti - 1475, Hancu lui Vanchuc de Onceşti - 1405, Andrei Danciu de Onceşti - 1450, Ioan Nemeş de Onceşti - 1453, Danciu de Onceşti - 1493, George Jura de Onceşti - 1494, Dacu Nemeş de Onceşti - 1524, Ion Coroi de Onceşti - 1629, Ioan de Onceşti - 1629, Filip Grigor de Onceşti - 1631, Ion Grigor de Onceşti - 1636, 1640, 1643, 1654, 1658, 1663, 1666, Ionaş Coroi de Onceşti - 1667, Ionaş Jura de Onceşti - 1675, 1685, 1697, 1703, Lupu Godja de Onceşti, Chira Grigor de Onceşti - 1711, 1722, 1734, Ioan Coroi de Onceşti - 1721, Vasile Boer de Năneşti - 1722, Gheorghe Iura de Onceşti - 1758, 1760, 1765, Gheorghe Iura de Onceşti - 1838-1844.
Primul ÅŸi al doilea război mondialau adus pe lângă sărăcie ÅŸi suferinÅ£e ÅŸi multe tragedii în familiile acestor locuitori. Este cunoscut cazul familiei Grigor care ÅŸi-a pierdut în război ambii feciori. Sufletul păstrării memoriei celor căzuÅ£i în cele dou războaie mondiale este veteranul de război, sergentul major Negrea Ioan, din fostul Regiment 6 Mihai Viteazul BucureÅŸti. El este deÅ£inătorul multor date despre luptele la care a participat ÅŸi totodată cel care s-a îngrijit de ridicarea unui monument al eroilor, în curtea bisericii.
Lista eroilor căzuÅ£i în cele două războaie mondiale
1914-1918 1940-1945
Drăguş Vasile Penes Negrea Mihai - fratele veteran
Grigor Ilie Iepan Michnea Petru - sublocotent
Grigor Mihai Iepan Godja Petru a Dochiţii
Godja Vasile Lupu Ioanei Grigor Petru Iepan
Drăguş Vasile Petrişor Godja P.Gheorghe
PaÅŸcu Mihai AndraÅŸ Grigor Petrua Diacului
Negrea M. Nuţu Godja Ioan a lui Godja
Godja Vasile Godja Ioan Pătru Biraitii
Rus Mihai Văsălia Moşului din Grui
Rus Gheorghe Sas Vasile a Glodeanului
Pop Ioan a Florii Grigor Vasile Cioroianu
Pop Vasile a Florii Grigor Gheorghe Cioroianu
Negrea Gavrilă Andraş Godja Petre Petreanu
Godja Ioan Gh.a Nastafii Grigor Petru Cioroianu
Grigor Ion Piele Pop Vasile RaÅŸcu
Grigor Vasile Piele Godja Vasile a lui Toader
Negrea Petru Huhureţ Mureşan Vasile Nicoară
Godja AndraÅŸ
Anual în ziua de IspaÅŸ, de Ziua Eroilor, numele celor căzuÅ£i este evocat în cadrul unui ceremonial.
Rezistenţa anticomunistă
În anul 1956, OnceÅŸtiul s-a dovedit a fi din nou o poartă a Văii Izei prin rezistenÅ£a localnicilor care s-au opus colectivizării, reuÅŸind să împiedece tractoarele comuniste, care le-ar fi distrus nu numai proprietăţile, dar în special tradiÅ£iile. AÅŸa se explică marea diferenţă de tradiÅ£ie ÅŸi port popular între Vadu Izei (comuna colectivizată) ÅŸi OnceÅŸti (localitate necolectivizată), două localităţi ale aceleiaÅŸi văi, situate doar la 3 km distanţă.
Practicarea tradiÅ£ională a agriculturii deÅŸi nu aduce profituri imense, a adus un mare câÅŸtig cultural, este vorba despre modul de viaţă tradiÅ£ional (pâstoritul, aratul cu caii, cositul).
Localitatea a fost comună până în anul 1965, an după care a aparÅ£inut comunei Bârsana.
Actual, odată cu redobândirea statutului de comună, există un elan de a readuce OnceÅŸtiul la gloria de altădată.